Orașul Glodeni
Orașul Glodeni a fost înființat la mijlocul sec. XVII iar prima atestare documentară datează din anul 1633. Primul locuitor al satului Glodeni a fost menționat documentar de familia Gosan, familia căruia la sfârșitul secolului XVIII – începutu secolului XIX a plecat din sat în căutarea a noi pământuri în Rusia și Crimeea. La început satul a fost amplasat pe malul stîng al rîulețului Glodeanca. Alături de acesta trecea un drum, numit turceasca. Și acum pe malul rîulețului de-a lungul drumului se află cîteva fîntîni din lemn, numite și pînă astăzi de localnici, fîntîni turcești. Așezarea satului pe niște deluri înclinate și nefavorabile din acest punct de vedere pentru agricultură ne spune de faptul că proprietarii lăsau pentru așezarea țăranilor săi iobagi pămînturile cele mai rele.
Întrucît pămînturile proprietarilor creșteau cu fiecare an, creștea și necesitatea de forță de muncă. Ei aduceau țărani de pe alte moșii. Satul creștrea. Proprietarii dădeau pentru așezare malul drept al rîului Glodeanca, aici pămîturile erau mai bune.
Situația țăranilor din sat în sec. XVIII era grea. Ei lucrau la proprietar cîte 4 – 5 zile pe săptămînă. Casele în care ei locuiau erau împletite din nuiele și tincuite cu lut, acoperite cu paie sau cu stuf, ferestrele în casă erau mici, în case nu erau hornuri și fumul ieșea direct prin acoperișuri.Drept sursă de lumină serveau candelele sau pur și simplu o farfurioară din lut umplută cu ulei și un fitil. Podurile în case erau joase. Străzile satului vechi Glodeni erau înguste, curbe, deseori spre case duceau niște cărări. Țăranii își îngrădeu pămînturile cu șanțuri, lîngă case nu erau copaci, grădini și viță-de-vie. Străzile nu erau pavate, glodul în perioadele de toamnă și primăvară astupau roțile, iar vara praful orbea ochii.
În legătură cu faptul că rîulețul Glodeanca primăvara se revărsa se facea foarte dificil de a trece de pe un mal pre altul. Țăranii construiau terasamente, le uneau cu poduri înguste din lemn, acoperite cu paie sau bălegar.
Odată cu creșterea populației la înc. sec. XVIII a fost construită o mică biserică din lemn, care a ars în anul 1802. În locul acestei biserici în an. 1895 a fost construită una din piatră cu cupole din lemn. Țăranii erau impuși în fiecare duminică să meargă la biserică. Cei care nu apăreau acolo erau bătuți cu vergi. Aceasta ne spune despre faptul că propeietarii își pedepseau sever țăranii cere refuzau să meargă la biserică. Acolo lor li se insufla smirenie, supunerea față de proprietari. Cupolele înalte, inscripțiile fermecătoare de pe pereți și pod, ramele de aur ale icoanelor și îmbrăcămintea părintelui cusută cu aur trebuiau să inspămînte țăranii.
La sfîrșitul sec. XVIII a crescut cu mult cerințele la productele agricole în legătură cu creșterea orașelor și populației orășenești. Proprietarii doreau să trăiască mai bine, să cumpere materii scumpe, bijuterii, să construiască case mai bune, să se distreze. Pentru aceste scopuri aveau nevoie de sume mari de bani. Se măreau taxele, precum și nemulțumirea țăranilor. Țăranii din sat încep să fugă de la proprietarii săi. După povestirile bătrînului locatar Efim Țurcan 30 de familii de țărani au plecat în Crimeea la pămînturi noi, unde conducerea țaristă le facilita sosirea în aceste regiuni ( în preajma anilor 1789 – 1820).
Altă parte de țărani au plecat în satul Cajba, unde în afară de pămînturile proprietarului Vasilii Frangopolo erau și cele ale călugărilor grecești din regiunea muntelui Atos. Călugării dădeau aceste pămînturi țăranilor în arendă. Pînă în prezent în satul Cajba trăiesc persoane ale cărora origine se trage din satul Glodeni cu familia de Baznat, Buza ș.a. Strada unde s-au amplasat cei din Glodeni se numește „mahalaua Glodenească”.
La sfîrșitul sec. XVIII – prima jum. a sec.XIX stăpînii – proprietari ai satului erau moșierii Monolachi Andrieș, iar mai tîrziu fiul său Ioan Andriaș cu porecla Iancu Cuteanu (din cartea statistică-bisericească). Proprietarul Monolachi Andrieș și fiul său au intensificat exploatarea țăranilor. Din venit ei construiau case luxoase, trăiau bogat, se duceau peste hotare și în marele orașe ale Rusiei, duceau o viață fără griji. Pe cînd țăranul pentru a-și constui o căsuță trebuia să lucreze toată viața. Odată cu eliberarea de sub robie (înc. sec. XIX) țăranii, inclusiv cei din satul Glodeni, au primit toate posibilitățile de a-și construi o viața mai bună.
În 1902 avea 288 case, cu o populație de 2703 persoane. Țăranii posedă pământ de împroprietărire 626 desetine;
proprietarii: d-nii Kiriac și Nicolae Leonard, 3026 desetine;
familia Stârcea, 1217 desetine. Sunt vii și livezi.
În a doua jumătate a sec. XX se profilează aspectul industrial al orașului, când apar mai multe fabrici și uzine, cum ar fi fabrica specializată în producerea uleiurilor eterice, fabrica de conserve și fabrica de zahăr.
În anul 1973, la 300 ani de la înființarea Glodenilor, a fost lansată Stema orașului, ea reprezintă un scut cu culorile tradiționale ale heraldicii moldovenești – albastru, galben și roșu, pe care sunt amplasate elementele de bază, relevante localității. În anul 1985 Glodeni s-a înfrățit cu orașul Șorgorod din Ucraina, iar în 1990 cu orașul Botoșani din România, cu care menține relații culturale.
În prezent, orașul, împreună cu întreg raionul Glodeni, se integrează în programul de creare a Euro regiunii „Prutul superior “.
